Doar petrolul nu protejează salariile irakienilor și proiectele lor: impactul războiului Iranului asupra veniturilor Irakului și țărilor din Golf

Pregătire: ziarul Al-Wasat din Irak

Petrolul este principala sursă de venit a Irakului, dar el singur nu garantează stabilitatea economiei sau continuarea plăților salariilor și a proiectelor în situații de criză. Războiul Iranului și perturbațiile navigației în regiune au arătat că dependența țării de o singură resursă face veniturile vulnerabile când exporturile sunt întrerupte sau costurile de transport cresc.

A avea rezerve mari de petrol nu este suficient dacă nu poți produce, exporta și vinde acel petrol. Când veniturile scad, guvernul se confruntă cu decizii dificile privind finanțarea salariilor, serviciilor, protecției sociale și a proiectelor de investiții.

Cum a afectat războiul veniturile Irakului?

Irakul se bazează într-o mare măsură pe veniturile din petrol pentru a finanța bugetul general. În primele șapte luni ale anului 2026, veniturile petroliere au scăzut cu aproximativ 53% față de aceeași perioadă a anului trecut, de la aproape 65 de trilioane de dinari la aproximativ 30,4 trilioane de dinari.

Veniturile publice totale au scăzut în aceeași perioadă, de la aproximativ 72 de trilioane de dinari la 39,1 trilioane de dinari. În schimb, cheltuielile guvernamentale au depășit 65 de trilioane de dinari, ceea ce a creat un decalaj semnificativ între fondurile intrate în trezorerie și angajamentele de cheltuieli.

Aceste cifre nu înseamnă că salariile funcționarilor se opresc automat când veniturile scad; guvernul poate folosi lichidități disponibile, poate recurge la împrumuturi sau poate amâna unele cheltuieli. Dar dacă decalajul financiar persistă, opțiunile se restrâng și se poate ajunge la întârzieri de proiecte sau la reducerea cheltuielilor pentru servicii și investiții.

De ce nu este suficientă creșterea prețului petrolului?

Prețurile petrolului pot crește în timpul războaielor și crizelor, dar o majorare a prețului nu compensează întotdeauna reducerea cantității exportate. Veniturile unei țări depind de trei factori esențiali: volumul producției, capacitatea de a transporta și exporta petrolul și prețul la care acesta este vândut.

Dacă prețul global crește, dar trecerea navelor este perturbată sau exporturile scad, statul poate să nu obțină veniturile anticipate. Acesta a fost cazul Irakului în timpul războiului, când exporturile au scăzut în anumite etape ale crizei, în pofida creșterii prețurilor pe piețele mondiale.

De asemenea, veniturile petroliere nu se transformă imediat în lichidități disponibile: există obligații financiare, cheltuieli operaționale și costuri de producție și transport, plus necesitatea de a converti veniturile în bani pe care guvernul îi poate folosi.

Salariile și proiectele sub presiunea bugetului

Când veniturile statului depind de petrol, multe sectoare sunt afectate de orice scădere a încasărilor. Petrolul finanțează salariile angajaților, protecția socială, serviciile medicale și educaționale, energia electrică, proiectele de investiții și altele.

În cazul diminuării veniturilor, guvernul se confruntă cu priorități compete: salariile și obligațiile lunare sunt cheltuieli greu de oprit, în timp ce proiectele noi sau lucrările de dezvoltare și întreținere pot fi amânate sau încetinite. Dacă criza se prelungește, implementarea proiectelor necesare cetățenilor și nivelul serviciilor oferite pot fi afectate.

Cetățenii pot resimți efectele crizei prin creșterea prețurilor bunurilor importate și a costurilor de transport, chiar dacă salariile continuă să fie plătite. Irakul importă multe dintre necesități, iar perturbările în transport și creșterea costurilor de asigurare și transport pot majora prețurile alimentelor, medicamentelor și materiilor prime.

Cum au fost afectate statele din Golf?

Impactul războiului asupra țărilor din Golf a variat în funcție de volumul exporturilor fiecăreia, tipul de energie produs și rutele de export disponibile. Unele exporturi au fost afectate de riscurile navigației și de întreruperi ale traficului maritim, în timp ce alte țări au putut folosi conducte și porturi alternative pentru a-și reduce dependența de trecerea prin Strâmtoarea Hormuz.

Exporturile țărilor din Golf, în afară de Iran, au reușit să își revină în anumite perioade ale războiului și au atins niveluri apropiate sau chiar peste medii precedente. Totuși, riscurile nu au dispărut: rutele de transport au rămas expuse atacurilor și perturbărilor, iar unele încărcături au fost forțate să folosească rute mai lungi și mai scumpe.

Arabia Saudită deține o conductă care transportă petrol către Marea Roșie, oferindu-i o rută alternativă la Strâmtoarea Hormuz. Însă rutele alternative nu elimină complet efectul crizei; capacitatea lor este limitată și ele pot, la rândul lor, să fie afectate de întreruperi sau riscuri de securitate.

Exporturile de gaze naturale lichefiate, precum cele ale Qatarului, necesită instalații specializate și nave echipate pentru transportul gazului. Unele facilități energetice din regiune au fost avariate în timpul războiului, ceea ce a afectat capacitățile de export și a demonstrat că riscul nu se limitează la rutele de navigație, ci include și instalațiile de producție și procesare.

Țările exportatoare pot profita de creșterea prețurilor energiei dacă își mențin producția și exporturile, dar asta nu le protejează de majorarea costurilor de asigurare și transport, de daune aduse infrastructurii sau de posibilitatea opririi exporturilor. Prin urmare, pierderile variază între state, iar continuarea războiului adaugă poveri economice întregii regiuni.

De ce pare Irak mai vulnerabil la criză?

Irakul se confruntă cu o problemă dublă: depinde foarte mult de petrol pentru a finanța cheltuielile și, în același timp, se bazează pe importuri pentru o mare parte din necesități. Astfel, criza poate exercita presiune atât asupra veniturilor statului, cât și asupra costului bunurilor pe piață.

Irakul are nevoie, de asemenea, să diversifice rutele de export ale petrolului și să își dezvolte capacitățile de stocare și transport. Când exporturile depind de o rută principală, țara devine mult mai vulnerabilă dacă navigația este întreruptă sau dacă petrolierele se confruntă cu riscuri de securitate.

În aceste condiții, veniturile publice pot scădea, în timp ce costurile importurilor cresc. Acest lucru pune o presiune suplimentară pe buget și pe puterea de cumpărare a cetățeanului și poate afecta finanțarea proiectelor și serviciilor.

Ce poate proteja salariile și proiectele?

Protejarea stabilității financiare începe prin reducerea dependenței de o singură sursă de venit. Asta presupune creșterea veniturilor non-petroliere, îmbunătățirea colectării impozitelor și taxelor, combaterea corupției și a risipei și diversificarea economiei prin susținerea agriculturii, industriei, turismului, transporturilor și serviciilor.

Irakul trebuie, de asemenea, să dezvolte căi alternative de export, să mărească capacitățile de stocare și transport și să constituie rezerve financiare care pot fi folosite în perioadele de scădere a veniturilor. Elaborarea de planuri de cheltuieli bazate pe previziuni realiste privind prețurile petrolului și volumele de export ajută la evitarea extinderii angajamentelor în perioade de bonanza și la confruntarea deficitului în criză.

Diversificarea economiei nu înseamnă renunțarea la petrol: Irak va rămâne o țară petrolieră importantă. Dar este necesar ca veniturile din petrol să fie folosite pentru a construi sectoare productive care să genereze venituri și locuri de muncă durabile, în loc să se bazeze exclusiv pe petrol pentru a acoperi majoritatea cheltuielilor anuale.

Concluzie

Războiul Iranului a arătat că petrolul singur nu protejează salariile irakienilor și nu garantează continuitatea proiectelor. Existența rezervelor și creșterea prețurilor nu sunt suficiente dacă exporturile scad sau căile de transport sunt întrerupte, iar dependența de o singură sursă face bugetul foarte vulnerabil la crize.

Impactul războiului asupra țărilor din Golf a fost variabil: unele au suferit întreruperi ale producției sau exportului, în timp ce altele au beneficiat de creșterea prețurilor sau de rute alternative. Totuși, riscurile pentru navigație și atacurile asupra instalațiilor energetice au majorat costul crizei pentru întreaga regiune.

Lecția principală pentru Irak rămâne că stabilitatea financiară necesită surse de venit diversificate, multiple rute de export și o gestionare prudentă a cheltuielilor. Cu cât întârzie diversificarea economiei, cu atât salariile, proiectele și serviciile vor rămâne dependente de fluctuațiile petrolului și de evenimente asupra cărora cetățeanul irakian nu are control.